PIAŢA IMOBILIARĂ ■

Desi initial vazuta ca un efect al riscului de ” subprima ” ( un credit ipotecar specific pietii dezvoltate nesabuit ) , ” criza americana ” s-a dovedit a fi nu doar un fenomen local cu probabile difuziuni din ce in ce mai vagi conduse dupa principiul propagarii undelor in apa ci o expresie a unui mod de a concepe economia care abia la catva timp dupa explozie incepe sa se desluseasca atent. Caci , in esenta , pe o piata care isi declara resursele din credit ipotecar (avand , la drept vorbind, o istorie multiseculara si episoade verificate ce nu a trebui sa ingrijoreze) apar , totusi, procese inedite si efecte noi ce creeaza nedumerire in privinta naturii acestor sisteme si a obiectivelor nedeclarate . Abia acum se observa ca , in raport cu ” creditul ipotecar clasic ” , ciclul recent -care nu dateaza de mai mult de cincisprezece ani si a patruns in Europa abia pe la sfarsitul deceniului trecut intensificandu-se treptat -contine mecanisme cu grad ridicat de improbabil si , mai cu seama , cu o filosofie inedite ce a scapat pana acum intelegerii analitice.

Intaiul element nou consista in tendinta de a schimba piata imobiliara dintr-un domeniu de proprietati tactile , deci palpabile , intr-o bursa de valori imateriale unde insasi ideea de proprietate se poate ” juca ” prin combinatii financiare ce determina insasi valoarea de piata. Aceasta ar insemna ca “imobiliarul clasic”, de fapt o simpla tranzactionare de “proprietate ” (pentru vanzari ) si de posesie si folosinta (pentru inchiriere) devine acum un mecanism financiar care preface nu doar “piata ” intr-o anexa a bursei de valute ci preschimba insusi modul de a detine imobilul , altadata definit , ce se inlocuieste astazi cu o simpla “hartie de valoare ” asemanatoare unui voucher.