PIAŢA IMOBILIARĂ ■

în România şi în lume

CRIZA AMERICANA – Natura ei

Scris de ARP pe mai 4, 2008

Desi initial vazuta ca un efect al riscului de ” subprima ” ( un credit ipotecar specific pietii dezvoltate nesabuit ) , ” criza americana ” s-a dovedit a fi nu doar un fenomen local cu probabile difuziuni din ce in ce mai vagi conduse dupa principiul propagarii undelor in apa ci o expresie a unui mod de a concepe economia care abia la catva timp dupa explozie incepe sa se desluseasca atent. Caci , in esenta , pe o piata care isi declara resursele din credit ipotecar (avand , la drept vorbind, o istorie multiseculara si episoade verificate ce nu a trebui sa ingrijoreze) apar , totusi, procese inedite si efecte noi ce creeaza nedumerire in privinta naturii acestor sisteme si a obiectivelor nedeclarate . Abia acum se observa ca , in raport cu ” creditul ipotecar clasic ” , ciclul recent -care nu dateaza de mai mult de cincisprezece ani si a patruns in Europa abia pe la sfarsitul deceniului trecut intensificandu-se treptat -contine mecanisme cu grad ridicat de improbabil si , mai cu seama , cu o filosofie inedite ce a scapat pana acum intelegerii analitice.

Intaiul element nou consista in tendinta de a schimba piata imobiliara dintr-un domeniu de proprietati tactile , deci palpabile , intr-o bursa de valori imateriale unde insasi ideea de proprietate se poate ” juca ” prin combinatii financiare ce determina insasi valoarea de piata. Aceasta ar insemna ca “imobiliarul clasic”, de fapt o simpla tranzactionare de “proprietate ” (pentru vanzari ) si de posesie si folosinta (pentru inchiriere) devine acum un mecanism financiar care preface nu doar “piata ” intr-o anexa a bursei de valute ci preschimba insusi modul de a detine imobilul , altadata definit , ce se inlocuieste astazi cu o simpla “hartie de valoare ” asemanatoare unui voucher.

De aici rezulta fara nici o indoiala un alt mod de a intelege proprietatea care , atunci cand se obtine prin credit transferat de la o generatie la alta (in cazul “ipotecilor” de peste 35 de ani , cat are o generatie antropologica , si care ating nu doar 50-60 de ani, deci doua generatii , ci chiar 90 , adica trei generatii , ceea ce inseamna , in fond, o “proprietate fara proprietate ” , foarte asemanatoare in aparenta cu perpetuitatea chiriei socialiste dar , in realitate , un derivat al principiului juridic feudal ” dominum eminens” care legitima dreptul stapanului de a mentine proprietatea vasalului mostenitor ori de a-l declasa , lasandu-l la sapa de lemn.

Lasă un răspuns

XHTML: Poţi folosi aceste etichete: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>