La inceputul primaverii lui 2006 , in polemicile pe tema imobiliara de la Madrid si Barcelona aparuse cu intensitate ideea unei maladii oculte pe care recenta , pe atunci , “largire a mecanismului ipotecar ” urma s-o complice in destul de putin timp si nicidecum sa raspunda unor deziderate de natura sociala . Schema era, la drept vorbind , absurda desi previzibila si continea deopotriva lungirea termenului de imprumut ( devenit ” cat pentru doua vieti ” , adica la mai mult de 50 de ani ) si scutirea de restituire lunara a banilor (mai putin dobanda ) care urmau sa fie dati inapoi abia la ” sfarsitul sfarsitului ” cu un coeficient de “indexare ” stabilit dupa codificarile bancare . Aceste inovatii aveau , de fapt , un aspect disperat , aratand ca pastrarea ritmului de imprumut (care , in materie de ipotecar , este “secretul cifrului” ) nu mai putea fi realizata si , prin extensiune , trebuiau sa aduca efecte la randul lor de neprevazut . Ramanea ,insa, numai nadejdea unor corectii treptate si a unor adaptari lente la situatii diverse , posibile in viitorul imediat fiind in afara de discutie incheierea ca va inceta cresterea incontrolabila de pana atunci . Insa in ce date ?

Asteptarea unei aterizari line nu s-a confirmat , din pacate , desi era dorita cu ardoare si astazi cifrele vorbesc cu sugestii de-a dreptul alarmante . In ianuarie , de pilda , scaderea vanzarilor de locuinte a scazut cu 27 % in toata tara , existand insa si regiuni cu procent de regresiune ce seamana cu dezastrul ( 45, 7 % in Andaluzia si 42, 7 % in Catalonia ) .

Ca pretutindeni in situatii de acest fel , propaganda nu doarme si , desi sursele sunt credibile iar informatiile provin de la Institutul National de Statistica , sunt organizatii ale promotorilor spanioli care sustin ca o scadere mai pronuntata decat 8 % din profitul mediu in imobiliar ar fi exclusa in acest an si o contesta . Reactia fiind logica ( de vreme ce , prin natura afacerilor , antreprenorii nu se bucura de stirile ingrijoratoare ) sustinerile sunt insa destul de firave atata timp cat statisticile proprii chiar arata o prognoza de mai putin de jumatate de locuinte noi pentru 2008 (300.000 in calcule de anticipatie ) fata de 2006 , cand , prin propunerile de vanzare de 760.000 de “unitati la nou “ , piata a cunoscut un maxim istoric.

Si mai lamuritor suna cateva date certe (analizand fenomene incheiate ) precum ar fi , de pilda , un recul cu 50 % in ianuarie pentru “permisele de constructie “(autorizatiile de la noi ) ceea ce , la drept vorbind, ar putea confirma estimarile de “injumatatire ” in ansamblu anual . In orice caz , micii promotori au cam pus lacatul la usa si nu-i fara sens ipoteza ca aceeasi optiune va aparea si la case mai mari . Interesant mai este si ca in Franta catalana (Perpignan , Midi_Pyrenees , Languedoc -Roussillon ) , unde clientela din vecini era consistenta , a aparut inca de acum spaima de contagiune desi piata regionala sta mai bine decat media franceza prin aceea ca Sudul extrem (desi o tara vantoasa si preponderent rurala ) devine in mod indiscutabil alternativa ieftina la Proventa uluitor de scumpa .

In Anglia, semnele de reflux se aratasera inca de acum un an si ceva si devenisera vizibile pe la inceputul verii trecute cand , mai cu fereala si mai cu sentimentul ca nu se poate ascunde multa vreme realitatea cruda, se vehiculau opinii destul de ingrijorate in ale caror sublinieri apareau notiuni de neinchipuit cu un timp in urma precum ” incetinire” , ” stagnare” si chiar regresiune. Acestea sunt astazi fapt implinit si sunt confirmate recent de un raport al RICS (Royal Institute of Chartered Surveyors) unde apar elementele cu caracter documentar utile pentru concluziile indiscutabile . Anumite semne venisera si din unele surse de natura privata ( ca si la noi “agentii imobiliare” , cunoscute sub numele de ” cabinete “) care , in lunile anterioare , indicasera scaderi de preturi (57 % din raportori ) fata de mici cresteri ( care ar fi reiesit din analiza a numai 4 % , probabil locale ori de-a dreptul fictive caci peste tot propaganda este activa ).

Fapt e ca abia acum sentimentul primejdiei se contureaza cu claritate de vreme ce scaderile sunt cele mai insemnate din ultimele doua decenii si , oricum , comparabile intrucatva cu ” marea criza imobiliara” din 1990 despre care nici nu se mai vorbea in anii trecuti . Acum starea de pericol se manifesta ca la carte prin acumulari de stocuri si printr-un ritm neobisnuit de lent de vanzari care , daca inainteaza cu aceasta incetineala ,ar putea sa inceteze complet . In orice caz , ceea ce se stie precis este ca fata de de toamna lui 2007 , cresterea fondului nevandabil s-a manifestat sensibil ( cu 8, 4 % in ianuarie ) confirmand o degradare de mai mult de 8 % pentru fiecare luna si mentinuta constant de o jumatate de an . Privind , deci, din avion rezulta ca aproape 50 % din proprietatile unui an recent ” stau ” , fenomenul avand o acceleratie uimitoare care de fapt creeaza tendinta depresiva.

Intr-un mediu unde “imobiliarul ” cunoscuse triumf dupa triumf si unde in zece ani cresterile de pret au ajuns la aproape 300 % , acestea sunt noutati socante desi sunt consecinta unei maladii secrete ce submina ” fericirea sociala ” aparenta ; ele sunt aduse de piata de munca in suferinta (bani mai putini ) si de un credit ipotecar calauzit de conditii mai severe decat ar fi util pentru un echilibru macar precar. Intr-o tara unde locuinta ramane o iluzie pentru multi si unde stapanirea inchide ochii pana si la constructiile in regiuni traditional inundabile ( caci e nevoie de case si terenul e putin ) convulsiile par inevitabile desi poate doar cererea salbatica sa le mai retina un timp .

Tendinta de ” recul” se pastreaza ; pana cand ?